Orice proprietar va solicita de urgenţă un consult veterinar de specialitate atunci când animalul său de companie prezintă semne clare de boală (de ex. nu se poate mişca, are convulsii, a suferit un traumatism/accident etc.). Însă, există posibilitatea ca unele manifestări, mai puţin evidente, care pot contura “starea de boală”, să fie trecute cu vederea de către proprietar.
Refuzul voluntar al hranei mai mult de 48 de ore consecutiv este unul dintre cele mai evidente semne. Acesta poate indica evoluţia unei boli, întrucat hrănirea este un instinct primar al oricărui animal şi un indicator la bunăstării animalului.
Un alt indicator este vomitarea, care reprezintă un act reflex prin intermediul căruia conţinutul stomacal şi/sau intestinal este expulzat la exterior. Trebuie facută o distincţie clară între vomitare şi regurgitare, aceasta din urmă reprezentând eliminarea spontană a conţinutului stomacal fără efort (de ex. cand animalul consuma prea multă hrană, sau la pisică când aceasta vomită ghemurile de păr), cum este în cazul vomei. Când acest proces este unul repetitiv (de trei sau de mai multe ori pe zi), mai multe zile consecutiv, reprezintă un motiv întemeiat de îngrijorare, care ar trebui adresat de urgenţă medicului veterinar.
Aceşti doi indicatori, pot fi însoţiţi frecvent şi de descărcările diareice (cu sau fără prezenţa sângelui, cu sau fără prezenţa hranei nedigerate), această asociere fiind importantă întrucât determină deshidratarea animalului.
Lipsa consumului de apă, dar şi consumul exagerat al acesteia, lipsa urinării sau urinarea în exces sunt parte dintre semnele care ar putea indica starea de boală şi sunt trecute cu vederea cu uşurinţă de către proprietar; acestea sunt importante pentru că pot ascunde afecţiuni grave precum blocajul uretral, diabetul zaharat, insuficienţa renală etc.
Tabloul clinic poate fi completat şi de alte semne precum constipaţia (animalul nu defecă), colicile (sensibilitatea abdominală), distensie abdominală, apatie, letargie şi fotofobie (animalul stă retras/ascuns), toaletare excesivă (animalul se linge în exces şi/sau numai în anumite zone) dar şi lipsa acesteia, alterarea stării generale a animalului (slăbire progresivă, matitatea blănii şi/sau căderea excesivă a părului etc.).
Astfel, orice modificare a stării generale şi orice abatere repetitivă de la programul zilnic cu care animalul este obişnuit ar trebui adresată medicului veterinar pentru a nu prelungi inutil şi pentru a nu complica afecţiunile existente.