Infestarea cu purici poate duce la transmiterea unui vierme lat, Dipilidium caninum ( o parte din ciclul acestuia se petrece în interiorul puricelui), precum şi la apariţia infecţiilor secundare cauzate în urma traumatismelor provocate de scărpinatul excesiv.
Mai mult, infestările cu purici pot determina dermatita alergică, provocând chiar anemie la câini şi la pisici în infestaţiile masive. Multe animale de companie dezvoltă aceasta dermatită ca urmare a contactului cu saliva puricilor; expunerea animalelor sensibile, chiar şi la un număr redus de purici, poate declanşa mâncărimea puternică şi erupţiile cutanate severe. Totodată, puricii pot transmite la pisici hemobartoneloza, boală care se manifestă prin febră, anemie şi slăbire pronunţată.
Prezenţa puricilor şi a leziunilor cutanate (dermatită alergică)
Alături de flebotomi, puricii pot transmite leishmanioza, boală exotică, apărută relativ recent în ţara noastră, care evoluează cu pierderi în greutate, alopecie, leziuni ale pielii, anemie, fiind o afecţiune care afectează inclusiv omul.
Flebotom
Principala boală transmisă de ţânţari la animalele de companie, în special la câini, este dirofilarioza, o helmintoză care evoluează cel mai frecvent cu sindrom de insuficienţă cardiacă (deseori insiduos, cu tuse care se agravează la efort, oboseală şi slăbire), dar şi cu sindrom cutanat (dermatită nodulară – noduli cutanaţi mici şi duri ce pot ulcera).
Modul de transmitere al dirofilariozei
Există ”şansa” ca proprietarul să nu observe prezenţa acestor ”dăunători”; spre exemplu unii câini pot fi infestaţi masiv cu purici fără a prezenta semne clinice evidente (scărpinatul intens, prurit, anemie, căderea părului – alopecie etc.), însă proprietarul poate observa eventualele semne ale prezenţei puricilor: excremenete ale acestor paraziţi pe aşternut, pardoseala etc. (”mizerie” de culoare neagră, care în contact cu apa devine roşiatică).
Excremente ale puricilor care semnalează prezenţa lor
În acest context, cea mai bună metodă de combatere este prevenţia prin deparazitarea externă a animalului cu substanţe antiparazitare (prezente în soluţii – spray-uri şi pipete – şampoane, zgărzi şi chiar comprimate), la intervalul de timp recomandat de către medicul veterinar, pentru a evita în special aceste ”şanse” nedorite. De asemenea, această prevenţie trebuie completată cu curăţarea mecanică a zonei în care animalul trăieşte (cuşcă, padoc, curte, casă) şi cu o eventuală dezinsecţie a mediului cu soluţii specifice de uz extern.
Câteva produse antiparazitare
”Mai bine prevenim decât să tratăm!”
Dr. Obreja Marius
0744396303