Semnele clinice ale intoxicaţiei/otrăvirii pot contura un tablou clinic complex care evoluează de la deshidratare, lăcrimare, letargie la semne gastrointestinale (hipersalivaţie, vomă, diaree – chiar sangvinolentă), semne neurologice (modificări de comportament, ataxie, decubit, convulsii, colaps), cardiace (tahicardie, aritmie), renale (insuficienţă renală), acestea putând fi acompaniate, într-un timp scurt, de inconştienţă şi moarte.
Înainte de toate, primul lucru pe care îl aveţi de făcut este să contactaţi de urgenţă medicul veterinar. Dacă, din motive obiective, medicul veterinar nu poate fi contactat şi/sau animalul nu poate fi transportat în timp optim, există câteva măsuri de prim ajutor.
Prima interdicţie înainte de a efectua măsurile de prim ajutor, este de a nu da lapte animalului intoxicat (acesta nu este un antidot în cazurile de intoxicaţie ci poate chiar să sporească efectul acesteia şi să favorizeze absorbţia) şi niciun fel de medicamente care consideraţi că ar fi de folos.
După eventuala identificare şi îndepărtare a toxicului, încercaţi să aproximaţi cantitatea ingerată şi eventual păstraţi eticheta produsului pentru a putea fi identificat toxicul propriu zis de către medicul veterinar. Prima măsură de prim ajutor în cazul ingestiei unor substanţe toxice (alimentare sau nealimentare) este provocarea vomei, aceasta fiind benefică în majoritatea cazurilor cu excepţia ingerării hidrocarburilor, acidului de baterie sau a unor substanţe corozive. Provocarea vomei poate fi realizată cu apă oxigenată diluată în apă potabilă (o linguriţă de apă oxigenată) sau prin administrarea de apă carbogazoasă. O altă măsură de prim ajutor este administrarea cărbunelui activ (ca atare sau amestecat numai apă potabilă – exclus ceaiuri, lapte, iaurt etc.) pentru a împiedica absorbţia toxicului în sânge (în lipsa acestuia, se poate administra apă albuminată – albuş de ou amestecat cu apă). În acest scop se pot administra între 1 şi 6 tablete de cărbune activ în funcţie de talia animalului. Trebuie reţinut faptul că măsurile de prim ajutor în astfel de cazuri au efect doar în primele momente ale problemei (până la maxim 3 ore). Pasul cel mai important de completare al măsurilor de prim ajutor este transportul de urgenţă către medicul veterinar care are competenţa de a institui terapia specifică şi de susţinere.
Tratamentul presupune câteva puncte cheie: stabilizarea animalului şi tratamentul propriu-zis care presupune identificarea toxicului (eventual cunoaşterea dozei ingerate), prevenirea absorbţiei suplimentare, tratarea simptomatică a semnelor deja existente şi, cel mai de dorit, administrarea antidotului specific, dacă există.
Dr. Obreja Marius
0744396303