boala 1

Animalele pot transmite boli oamenilor?

Răspunsul este DA, iar posibilitatea de transmitere a unor boli de la animalul de companie către oamenii care conviețuiesc cu acesta (boli cunoscute sub numele de zoonoze) este una dintre temerile frecvente cu care proprietarii de animale se confuntă.

Aceste boli afectează animalul (deși, uneori acesta poate fi doar gazdă intermediară în transmiterea bolii), reprezentând totodată un risc major și pentru oamenii care intră în contact cu acesta și, de cele mai multe ori, nu există niciun simptom sau semn care să ateste că animalul ar avea vreo boală ce poate fi transmisă către om.

În primul rând este important să avem în vedere factorii de risc, cum ar fi igiena necorespunzătoare a mâinilor (factor principal de risc), dormitul alături de animalul de companie, contactul direct cu animalul (pupatul, linsul etc.), hrănirea animalelor cu hrană crudă (în special hrana insalubră și cea necontrolată sanitar-veterinar). Iar transmiterea acestor boli, poate fi realizată atât prin contactul direct (cu pielea stăpânului, cu micile fisuri și leziuni de la nivelul acesteia, sau prin intermediul zgârieturilor și/sau mușcăturilor sau al secrețiilor provenite de la animalul contaminat), cât și prin aerosoli (prin inhalarea agentului patogen provenit din strănut, tuse, diverse particule infectate), vectori (purici, căpușe, tânțari) sau pur și simplu prin intermediul obiectelor infectate (cușcă, perii, lesă, așternut etc.)

Majoritatea persoanelor consideră că aceste boli amenință doar persoanele care intră în contact direct cu animalele bolnave sau purtătoare (de bacterii, paraziți etc.), însă, ținând cont de faptul că zoonozele sunt transmise atât de animalele de companie (câine, pisică etc.) cât și de animalele de fermă (bovine, porcine, păsări etc.), trebuie menționat faptul că multe dintre zoonoze sunt transmise și prin consumul de alimente de origine animală ce provin de la animale bolnave sau prin alimentele contaminate de diverși vectori (rozătoare, insecte, omul etc.). Prin urmare, putem spune că aceste boli nu afectează doar o anumită categorie a populației, ci mai degrabă sunt boli infecțioase sau parazitare care pot afecta toate segmentele populației.

Categoriile de persoane predispuse la contractarea zoonozelor sunt în special copiii mici și persoanele vârstnice, dar un risc crescut îl prezintă și persoanele cu imunitate scăzută, femeile însărcinate, persoanele cu riscuri ocupaționale (dintre care medicii veterinari sunt cei mai expuși, îngrijitorii, personalul care lucrează în industria alimentară etc.), cele bolnave sau aflate sub tratamente care le cresc vulnerabilitatea  (imunosupresate, hrănite artificial, tratate cu steroizi, supuse chimioterapiei etc.).

Iată și câteva exemple ale acestor boli, enumerate în funcție de natura agentului patogen cauzal: de natură bacteriană (antraxul, boala zgârieturii de pisică, borelioza, bruceloza, campilobacterioza, clostridioze și colibaciloze, leptospiroza, salmoneloza, tetanosul, tuberculoza etc.), de natură parazitară microscopică (babesioză, toxoplasmoză, criptosporidioză, sarcosporidioză etc.) sau macroscopică (fascioloza, echinococoza, thelazioza, trichineloza, ascaridioza etc.), de natură virală (turbarea – sau rabia – boala Newcastle, gripa aviară etc.), de natură micotică (aspergiloză, candidoză, histoplasmoză, dermatofitoze – trichofiții și microsporii), sau boli prionice (scrapia, E.S.B. – encefalopatie spongiformă bovină) ori rikettsioze (febra q, ehrlichioza, tifosul etc.).

 

Servicii Veterinare Mobile

www.facebook.com/serviciiveterinaremobile

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *