Măsurile de prim ajutor în caz de accident rutier la câini

Măsurile de prim ajutor sunt necesare nu doar la menţinerea în viaţă a câinelui şi la ameliorarea durerilor până când acesta este consultat de un medic veterinar.

La acordarea primului ajutor prioritatea o reprezintă problemele ameninţătoare de viaţă. Dacă câinele are o hemoragie importantă, trebuie încercată oprirea hemoragiei înainte de a face orice altceva. În cazul unui accident grav contactaţi telefonic medicul veterinar care va va îndrumă şi sfătui în următorii paşi ce îi veţi avea de urmat.
1. Încearcă să opreşti hemoragia dacă există. Sângerarea severă trebuie tratată prima indiferent dacă sunt prezente şi alte răni.
2. Asigură-te că animalul poate respira singur. Nasul şi gura trebuie să nu fie obturate de nimic pentru a asigura trecerea aerului.
3. Evita schimbarea poziţiei câinelui, iar atunci când acesta trebuie să fie mutat în afară părţii carosabile faceţi-o prin ridicarea câinelui şi nu prin tragerea acestuia. Căţeii mici ar trebui transportaţi în braţe sau într-o cutie. Câinii de talie mare ar trebui căraţi de 2 oameni folosind o pătură sau un cearşaf ca pe o targă. Câinii răniţi sunt agresivi sau semiconstienti şi ar trebui să li se pună botniţă înainte de a fi mutaţi. În lipsa botniţei improvizaţi dintr-o bucată de tifon, ciorap, frânghie, legându-i botul.
4. Menţineţi corpul câinelui cald invelindu-l cu o pătură, geacă etc.
5. Acoperiţi plăgile cu un bandaj curat.
6. Nu administraţi mâncare şi lichide până la sosirea medicului veterinar
În caz de hemoragie externă apăsaţi ferm cu un pansament în zona rănii. Ţineţi rana acoperită pentru câteva minute, apoi vedeţi dacă hemoragia a fost oprită.
– dacă animalul încă sângerează trebuie să fie bandajat cât mai strâns. Se pune mai întâi un pansament steril peste rana, apoi este bandajat cât mai strans. Dacă această nu da rezultat în controlarea sângerării arteriale (pierderea de sânge roşu aprins, în jet) de la o rana la un picior, este nevoie de aplicarea unui garou. Bucăţi de cauciuc elastic sau bandaje pot fi folosite pe post de garou. Garoul trebuie aplicat la câţiva centimetri deasupra zonei hemoragice aplicând presiune suficientă pentru oprirea sângerării. Garoul trebuie desfăcut lent la fiecare aproximativ 15 minute şi apoi reatasat până când sângerarea poate fi controlată prin aplicarea unui bandaj compresiv.
– dacă muşchii sunt sfâşiaţi bandajul s-arputea să se dovedească inutil. În acest caz animalul trebuie înfăşurat într-un cearceaf curat, pentru a preveni murdărirea rănii, şi transportat cât mai repede la medic.

Dr. Obreja Marius
0744396303

www.facebook.com/serviciiveterinaremobile

Leave a Reply

Your email address will not be published.