Afecțiunile cavității bucale la câini și la pisici

Fiecare proprietar de animale a sesizat cel puțin o dată prezența mirosului neplăcut la nivelul cavității bucale a companionului său. După cum am specificat și în articolele anterioare, acesta este primul și cel mai deranjant semn pentru proprietar, dar ce afecțiuni ale cavității bucale pot fi ascunse de acest miros neplăcut?

De foarte multe ori, proprietarii uită să realizeze controlul periodic al animalului de companie, care implică și verificarea cavității bucale și aceștia se prezintă la medicul veterinar doar atunci când apare halena (mirosul urât al cavității bucale) sau apar semne precum lipsa poftei de mâncare, salivarea abundentă, dificultatea în masticație sau chiar reticiența în examinarea gurii. Dar aceste semne pot ascunde o problemă locală sau chiar și una generală?

 

Câine cu salivare abundentă

 

Pentru a putea înțelege importanța prevenției afecțiunilor cavității bucale, acolo unde se poate realiza această prevenție, este esențial sa trecem în revistă potențialele probleme care pot apărea la acest nivel.

Aceste afecțiuni, pot fi ereditare (genetice) sau chiar traumatice – spre exemplu despicarea boltei palatine poate fi de natură ereditară (palatoschizis) sau traumatică (datorate diverselor accidente rutiere, căderilor de la etaj pe suprafețe dure etc.).

 

Fisura boltei palatine la pisică

 

Culoarea/aspectul gingiei sau chiar a mucoasei bucale poate oferi informații importante: dacă aceasta este una galbenă (icter), animalul ar putea suferi de diverse afecțiuni hepatice, biliare, renale sau chiar pancreatice; culoarea cianotică spre exemplu poate să apară în intoxicații, afecțiuni datorate insuficienței cardiace etc.; culoarea este una palidă/sidefie, aceasta semnalează prezența anemiei care poate ascunde probleme de sănătate mai grave; culoarea roșie intensă indică afecțiuni inflamatorii locale sau chiar afecțiuni generale (hipertermie, afecțiuni convulsive).

 

Culoare icterică la pisică

 

O altă problemă des întâlnită sunt corpii străini; oasele, diverse obiecte din plastic dur, lemn, metal, sau chiar crengile (cu sau fără spini) pot rămâne blocate la nivelul cavității bucale, provocând leziuni locale (eroziuni, ulcere, perforare, dilacerare de țesuturi) care pot fi generalizate (infecții care produc lipsa apetitului, febra, diverse tulburări etc.).

 

Corp străini (creangă) blocat, la câine

 

Cele mai frecvente afecțiuni ale cavității bucale, totuși, rămân stomatitele (inflamații ale gingiei și mucoasei bucale) care pot fi superficiale (afte, eroziuni mici) sau profunde (ulcere, necroze, abcese purulente), generalizate care cuprind o mare parte din cavitatea bucală, inclusiv zona oro-faringiană.

Afecțiunile tumorale de la nivelul cavității bucale sunt des întâlnite în cazuistica curentă sub diverse forme: epulis, papiloame, carcinom, melanom, fibrosarcom, cu forme mai mult sau mai puțin agresive (benigne sau maligne).

 

Dr. Obreja Marius

0744396303

www.facebook.com/serviciiveterinaremobile

Leave a Reply

Your email address will not be published.