Consideraţii nutriţionale pentru creşterea optimă a unui câine

Una dintre cele mai comune întrebări primite de către medicii veterinari este: ”cu ce trebuie să îmi hrănesc câinele?”.

Pentru a putea răspunde cât mai exact la această întrebare, trebuie să ţinem cont de faptul că nu există o reţetă perfectă şi că este bine ca medicul veterinar să individualizeze pentru fiecare pacient un program nutriţional adaptat necesităţilor sale.

În evaluarea necesarului unui câine trebuie să ţinem cont de câteva aspecte: necesarul nutriţional variază în funcţie de rasă, talie, vârstă, stare fiziologică etc.; hrănirea exagerată a câinilor nu va avea ca rezultat o dezvoltare mai armonioasă, ci va creşte riscul apariţiei unor dezechilibre metabolice; deficitul sau excesul de proteină, calciu etc. duc la unele dezechilibre osteoarticulare.

 

Supraponderal vs. normal

 

Greutatea unui câine variază de la 1 kg (Chihuahua) până la peste 80 de kg (Ciobănesc caucazian sau alte rase uriaşe). Dacă studiem cu atenţie necesarul energetic pentru creştere, observăm că acesta variază odată cu rasa, vârsta, sexul dar şi cu mediul în care trăieşte animalul şi cu regimul de viaţă. Necesarul depinde de rata de creştere a puiului de câine şi de etapa de creştere în care acesta se află – puii mai tineri au nevoie de mai multe calorii faţă de cei evoluaţi, iar căţeluşii din rasele mari/gigant vor avea nevoie de un conţinut bogat în proteină/minerale până la o vârstă mai înaintată comparativ cu cei din rasele de talie mică. Totodată, trebuie menţionat faptul că femelele au în general o greutate corporală mai mică faţă de masculi şi ajung la greutatea maximă ideală mai repede decât aceştia.

 

Caine urias vs. caine pitic

 

În esenţă, cantitatea şi tipul de hrană administrată câinilor trebuie atent controlate atât în timpul perioadei de creştere, cât şi la maturitate. Astfel, pentru a preveni apariţia dezechilibrelor este important să oferiţi o dietă completă şi echilibrată, special preparată pentru nevoile individuale ale animalului de companie. Dietele care se găsesc în cabinetele veterinare au potenţialul de a asigura profilul nutriţional complet şi adecvat, atât  pentru perioada de creştere cât şi pentru cea de maturitate sau geriatrică.

 

Dr. Obreja Marius

Dr. Alexandru Ştefan

www.facebook.com/serviciiveterinaremobile

Leave a Reply

Your email address will not be published.