De ce este importantă castrarea animalelor de companie?

Trebuie specificat încă de la început faptul că sterilizarea este recomandată atât pentru femele cât și pentru masculi, în primul rând pentru a evita perioadele de călduri, montele nedorite, gestațiile și toate evenimentele care decurg de la acest fenomen.

Pe lângă aceste motive, motivația medicală este factorul cel mai important în alegerea acestei intervenții: castrarea unui animal este de preferat a fi făcută la o vârstă mai mică, aceasta prevenind apariția complicațiilor la nivelul tractului urogenital precum piometrul, neoplazia (cancerul) ovarelor și a uterului, fibroamele uterine, cancerele mamare, cancerul testicular și hiperplaziile prostatei.

Când vine vorba despre castrare, mulți dintre proprietari evită efectuarea acestei proceduri medicale, din diverse motive. Unul dintre motive este obezitatea, iar în acest sens trebuie menționat faptul că obezitatea după castrare poate fi evitată, limitată și mai ales ținută sub control dacă animalului i se oferă o alimentație controlată – sortimentul și cantitatea adecvate și frecvența corespunzătoare de administrare.

Momentul ideal pentru castrare diferă în funcție de specie. Astfel, la pisici, sterilizarea poate fi realizată începând cu vârsta de 6-7 luni, chiar înainte de primul de ciclu de călduri. În ceea ce privește sterilizarea unui câine, în special a cățelelor de talie mare, aceasta poate fi realizată atât la o vârstă mai fragedă de 8-12 luni sau, mai recomandat, odată cu atingerea maturității – aceasta din urmă diferă în funcție de talia animalului: un câine de talie mare sau gigant se maturizează mult mai târziu față de un câine de talie mică, în funcție de rasă, chiar și la 2 ani.

Este bine să țineți cont de faptul că, în funcție de pacient, pentru realizarea acestui tip de intervenție ar putea fi necesare: un consult amănunțit, o hemoleucogramă completă, un examen biochimic al sângelui, ecografie abdominală, EKG etc.

În cazul în care doriți ca animalul dumneavoastră să aibă pui, este bine să așteptați momentul optim pentru realizarea montei și să optați pentru sterilizare atunci când sunteți siguri că doriți acest lucru.

 

Servicii Veterinare Mobile

www.facebook.com/serviciiveterinaremobile

Leave a Reply

Your email address will not be published.