Sărbătorile pascale pentru animalele de companie

În această perioadă a anului, după cum bine știți, sărbătorim Paștele, o sărbătoare așteptată an de an de fiecare dintre noi. Dar aceasta este și o perioadă plină de provocări atât pentru animalele de companie cât și pentru proprietarii acestora.

În primul rând este bine să țineți cont de faptul că un animal de companie nu este o jucărie de pluș și nu reprezintă doar un cadou pentru sărbătorile pascale! Înainte de a lua decizia de a achiziționa sau de a adopta un animal de companie, este bine să hotărâți ce animal de companie este cel mai potrivit pentru dvs. și să țineți de cont de necesitățile acestuia nu numai pentru această perioadă ci și pentru anii următori în care acesta își va petrece viața alături de familia dvs. În cazul în care nu știți cum să alegeți animalul de companie potrivit, în articolele anterioare puteți descoperi recomandările necesare care vă pot ajuta în luarea acestei decizii – www.veterinarmobil.ro/2018/07/06/cum-alegeti-animalul-potrivit-de-companie-pentru-dvs/

Dacă aveți deja un animal de companie, este bine să țineți cont de o serie de recomandări pentru a evita pericolele specifice acestei perioade. Astfel, chiar dacă noi sărbătorim Paștele în această perioadă, este bine ca alimentația animalului dvs. de companie să nu fie schimbată și, mai mult decât atât, să nu îi oferiți acestuia niciunul dintre produsele specifice acestei sărbători. În acest sens, este bine să nu îi oferiți animalului dvs. de companie drob, friptură de miel, pască, cozonac, dulciuri, ciocolată, preparate/semipreparate, oase, alcool etc. întrucât acestea pot duce la apriția intoxicațiilor și pot provoca apariția vărsăturilor, diareei, a balonării, a apatiei generale sau chiar a tulburărilor gastro-intestinale și a celor nervoase mult mai grave.

În această perioadă, alte două pericole importante pentru animalele de companie le reprezintă plantele cu potențial toxic din grădina dvs. și decorațiunile specifice sărbătorilor pascale. Decorațiunile, de la iarba artificială și până la ouăle din plastic și figurinele decorative, sunt periculoase pentru companionii dvs. întrucât aceștia, datorită naturii lor curioase, le pot consuma, iar acestea conțin substanțe nedigerabile și pot conduce la apariția obstrucțiilor sau a tulburărilor gastro-intesinale grave ce pun în pericol viața animalului.

Cât despre plante, atât cele din interiorul casei cât și cele din grădină, multe dintre ele au potențial toxic (de ex. crinul, narcisa, crăciunița etc.) și consumul acestora pot produce animalelor de companie intoxicații grave, cu dezvoltarea afecțiunilor neurologice, renale, cardiace și gastrointestinale. Totodată, trebuie să evitați contactul animalelor de companie cu îngrășămintele sau ierbicidele utilizate în grădina dvs. întrucât acestea sunt periculoase în aceeași măsură.

Nu uitați deparazitarea! Atât cea internă cât și cea externă sunt importante pentru a evita apriția afecțiunilor de natură parazitară (determinate de purici, căpușe etc.) ce pot pune în pericol sănătatea animalului de companie. Și pentru ca atât dvs. cât și animalul dvs. de companie să aveți parte de sarbatori pascale în siguranță, este bine să evitați aceste pericole, iar în cazul în care oricare dintre aceste pericole nu a putut fi evitat adresați problema cât mai repede posibil medicului dvs. veterinar!

 

Servicii Veterinare Mobile

www.facebook.com/serviciiveterinaremobile

Leave a Reply

Your email address will not be published.