Una dintre cele mai comune întrebări primite de către medicii veterinari este: ”cu ce trebuie să îmi hrănesc cățelul?”. Pentru a putea răspunde cât mai exact la această întrebare, trebuie să ținem cont de faptul că nu există o rețetă perfectă și că este bine ca medicul veterinar să individualizeze pentru fiecare pacient un program nutrițional adaptat necesităților sale.
În evaluarea necesarului unui cățeluș trebuie să ținem cont de câteva aspecte: necesarul nutrițional variază în funcție de rasă; hrănirea exagerată a cățelușilor nu va avea ca rezultat adulți mai mari, ci va crește riscul apariției unor dezechilibre metabolice; deficitul sau excesul de proteină, calciu etc. duc la unele dezechilibre osteoarticulare.
Greutatea unui câine variază de la 1 kg (Chihuahua) până la peste 80 de kg (Ciobănesc caucazian sau alte rase uriașe). Dacă studiem cu atenție necesarul energetic pentru creștere, observăm că acesta variază odată cu rasa, vârsta, sexul dar și cu mediul în care trăiește animalul și cu regimul de viață. Necesarul depinde de rata de crește a puiului și de etapa de creștere în care acesta se află – puii mai tineri au nevoie de mai multe calorii față de cei evoluați, iar cățelușii din rasele mari/gigant vor avea nevoie de un conținut bogat în proteină/minerale până la o vârstă mai înaintată comparativ cu cei din rasele de talie mică. Totodată, trebuie menționat faptul că femelele au în general o greutate corporală mai mică față de masculi și ajung la greutatea maximă ideală mai repede decât aceștia.
În esență, cantitatea și tipul de hrană administrată puilor trebuie atent controlate în timpul perioadei de creștere. Pentru a preveni dezechilibrele asociate cu perioada de creștere este important să oferiți o dietă completă și echilibrată, special preparată pentru nevoile individuale ale puiului. Dietele care se găsesc în cabinetele veterinare au potențialul de a asigura profilul nutrițional complet și adecvat pentru perioada de creștere a cățelului.
Dr. Obreja Marius
0744396303