vet-intox 1

Intoxicaţiile la câini – simptome şi măsuri de prim ajutor

Dacă aveţi în casă sau în spaţiul de habitat al câinelui substanţe potenţial toxice precum paracetamolul, ibuprofenul, antigelul, sau chiar şi alimente precum ciocolata sau unele flori, este necesar să ştiţi că acestea pot fi otrăvuri extrem de puternice care pot acţiona agresiv asupra organismului animalului. 

De fapt, toate substanţele au un potenţial toxic dacă sunt administrate incorect, în doze necorespunzătoare şi, de ce nu, în momente nepotrivite.

Intoxicaţiile pot fi întâlnite cu precădere la anumite grupuri de câini şi anume la cei tineri deoarece aceştia înghit şi rod aproape orice şi la cei care sunt liberi lângă ferme, diverse ateliere de reparaţii (inclusiv service-uri auto), depozite ce conţin diverse substanţe toxice sau chiar gropi de gunoi.

În cazul în care se suspicionează o intoxicaţie/otrăvire şi proprietarul a fost martorul ingerării unei substanţe toxice, un rol foarte important îl joacă anamneza (istoricul oferit de proprietar), care trebuie să conţină informaţii precise despre ce a consumat animalul în ziua respectivă sau, dacă această informaţie nu poate fi disponibilă, o descriere precisă a habitatului acestuia, a obiceiurilor necorespunzătoare pe care le are, a substanţelor chimice utilizate în casă şi, dacă este cazul, specificarea tratamentului sub care acesta se află la momentul respectiv.

Toxicul poate fi reprezentat de substanţe din diverse categorii. Astfel otrăvirea se poate produce la consumul necorespunzător al unor produse de uz medical (insulina, fenobarbitalul, antiinflamatoare, warfarina – otravă şobolani etc.), alimente de uz uman (ciocolata, ceapa, stafidele), produse chimice domestice (înălbitor, antigel, vopseluri), produse chimice utilizate în grădini (insecticide, ierbicide, pesticide, rodenticide).

Gravitatea intoxicaţiei diferă în funcţie de greutatea animalului, de starea fiziologică a acestuia, dar, în principal, în funcţie de toxicul ingerat şi de doza acestuia. Astfel, substanţe de uz medical precum paracetamolul sau ibuprofenul reprezintă un toxic odată cu ingerarea unei cantităţi de 200 mg/kg şi, respectiv, 100 mg/kg, etilenglicolul în doze de 6.6 ml/kg, iar ciocolata (care conţine teobromină) în doză de aproximativ 50 g (250-500 mg/kg teobromină).

Semnele clinice ale intoxicaţiei/otrăvirii pot contura un tablou clinic complex care evoluează de la deshidratare, lăcrimare, depresie la semne gastrointestinale (hipersalivaţie, vomă, diaree – chiar sangvinolentă), semne neurologice (modificări de comportament, ataxie, decubit, convulsii, colaps), cardiace (tahicardie, aritmie), renale (insuficienţă renală), acestea putând fi acompaniate, într-un timp scurt, de inconştienţă şi moarte, preîntâmpinate de hemoragii.

Dacă din anumite motive obiective ( distanţa mare până la cabinetul veterinar, evoluţia rapidă a simptomelor), prezentarea animalului intoxicat la cabinetul veterinar este întarziată, există câteva măsuri de prim ajutor pe care puteţi sa le realizaţi, dar efectuarea acestor măsuri de prim ajutor nu exclude prezentarea la medicul veterinar, aceasta conferă doar timp suplimentar şi o uşoară ameliorare a simptomelor intoxicaţiei/otrăvirii.

Prima interdicţie înainte de a efectua măsurile de prim ajutor, este de a NU da lapte animalului intoxicat (acesta nu este un antidot în cazurile de intoxicaţie ci poate chiar să sporească efectul acesteia şi să favorizeze absorbţia) şi niciun fel de medicamente care consideraţi că ar fi de folos.

După eventuala identificare şi îndepărtare a toxicului, încercaţi să aproximaţi cantitatea ingerată şi eventual păstraţi eticheta produsului pentru a putea fi identificat toxicul propriu-zis de către medicul veterinar. Prima măsură de prim ajutor în cazul ingestiei unor substanţe toxice (alimentare sau nealimentare) este  provocarea vomei, aceasta fiind benefică în majoritatea cazurilor cu excepţia ingerării hidrocarburilor, acidului de baterie sau a unor substanţe corozive. Provocarea vomei poate fi realizată cu un vomitiv de uz uman sau cu apă oxigenată diluată în apă potabilă (o linguriţă de apă oxigenată) sau chiar administrarea unei soluţii saline. O altă măsură de prim ajutor este administrarea cărbunelui activ (ca atare sau amestecat cu apă potabilă) pentru a împiedica absorbţia toxicului în sange, la nivel intestinal. În acest scop se pot administra între 1 şi 6 tablete de carbune activ în funcţie de talia animalului. Trebuie reţinut faptul că măsurile de prim ajutor în astfel de cazuri au efect doar în primele momente ale problemei (până la maxim 3 ore), întrucât din momentul în care substanţa toxică a fost absorbită în sânge, aceste acţiuni sunt nule. Pasul cel mai important de completare al măsurilor de prim ajutor este transportul de urgenţă către medicul veterinar care are competenţa de a institui terapia specifică şi de susţinere.

Diagnosticul precis al intoxicaţiei/otrăvirii se bazează atât pe anamneză cât şi pe semnele clinice, dar şi pe teste specifice de hematologie şi biochimie, pe testarea urinei şi a sedimentului urinar, pe realizarea unui profil de coagulare, pe analiza toxicologică (realizată din fecale, vomă sau urină).

Tratamentul presupune câteva puncte cheie: stabilizarea animalului şi tratamentul propriu-zis care presupune identificarea toxicului (eventual cunoaşterea dozei ingerate), prevenirea absorbţiei suplimentare, tratarea simptomatică a semnelor deja existente şi, cel mai de dorit, administrarea antidotului specific, dacă există.

 

Dr. Obreja Marius

Dr. Alexandru Ştefan

www.facebook.com/serviciiveterinaremobile

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *