Cauzele apariţiei paraziţilor la animale

Începutul primăverii prezintă condiţiile ideale pentru apariţia parazitozelor la animalele de companie. O parte dintre aceste condiţii sunt legate de imunitatea scăzută, dar cel mai mare impact este reprezentat de factorii de mediu (creşterea temperaturii, umiditatea crescută, apariţia vegetaţiei etc.), care cresc riscul de infestare. Contaminarea mediului ambiant este sursa cea mai frecventă de infestare cu paraziţi, fie ei interni sau externi.

Deparazitarea internă şi externă fac parte din îngrijirea elementară a unui animal de companie, alături de vaccinările anuale, toaletare şi îngrijirea dentară. Paraziţii, fie interni sau externi, pot afecta tot organismul prin localizarea lor (stomac, urechi, piele, intestine, plămâni, ficat, inimă) şi prin efectele pe care le au asupra întregului organism.
Multe dintre animale sunt purtătoare şi elimină elemente infestante care sunt în diferite stadii de dezvoltare, diseminându-le în mediul ambiant, acestea fiind preluate ulterior de către alte animale; astfel se asigură transmiterea paraziţilor de la un animal la altul.
Hrănirea animalelor cu carne crudă, insalubră (contaminată) sau insuficient preparată termic expune animalele la parazitozele interne. De asemenea, femelele gestante pot fi purtătoare de paraziţi, iar lipsa deparazitării acestora favorizează traversarea barierei placentare de către pariziţi şi infestarea puii (intrauterin).
Majoritate proprietarilor argumentează lipsa deparazitărilor prin faptul că animalul stă numai în casă, acesta considerând că deparazitările nu ar mai fi necesare.
Astfel, acest argument este invalid întrucât infestările cu paraziţi intestinali şi cu purici se pot produce şi datorită persoanelor cu care animalul intră în contact. Prin contactul direct cu animale parazitate şi/sau cu un mediu contaminat (care de cele mai multe ori nu este vizibil cu ochiul liber), putem aduce în casă ouă sau paraziţi adulţi şi îi putem purta pe haine şi încălţămintea cu care vor animalele vor intra în contact.
În infestaţii grave, aceste parazitoze pot fi letale, mai ales dacă animalul nu are un sistem imunitar puternic. Alteori, existenţa paraziţilor interni evoluează fără semne specifice, motiv pentru care este important să deparazităm cu regularitate animalele de companie.
Dr. Obreja Marius
0744396303

Leave a Reply

Your email address will not be published.